Februarie rece al lui 2025, un târg de artizani locali, în Cluj, în prag de mărțișor. Am standul deja amenajat de câteva ore și am avut câțiva clienți care au analizat unele produse, unii au și cumpărat. Sunt acele prime ore în care oamenii se apropie, se uită la detalii, adresează cu o ușoară reținere - întrebări. Un soi de dezmorțire *târgovicească* (să o numim așa).
Dar ceva e diferit.
De data aceasta am expus un tablou cu care mă prezint în premieră. Un tablou pe care l-am realizat cu o seară înainte. Ideea mi-a venit dintr-o discuție despre broșa Păsări Măiestre. Mai exact de la replica: Dacă sunt păsări măiestre-n zbor, de ce nu le faci să zboare? Și aici am înțeles că așa e. Măiestria necesită pe lângă faptul de a fi relatată ca semnificație și prezentată.
Cu o zi înainte am fost să achiziționez un canvas, cu gândul la un model preliminar. Știam clar că am nevoie de culoare și forme. Să am păsări care în zborul lor se bucură de frumusețea naturii și în același timp fac parte din ea. Totodată, din cauza zborului lor îndelungat, să-și permită să-și odihnească aripile trudite.
În câteva ore tabloul era gata și l-am lăsat să se usuce. După alte câteva ore eram la târg cu el.
Fără modestie, a reușit să trezească admirația mai multor trecători și artizani care participau la târg. La un moment dat, s-a apropiat de mine o doamnă (o să o numim doamna S). M-a întrebat dacă tabloul este realizat de mine și dacă am mai pictat pe suprafețe mai mari, precum pereții unei camere dintr-o casă sau mi-ar fi interesant așa gen de abordare. (Anterior a încercat să găsească printre zugravi, pe cineva care să o ajute. Nereușind să găsească pe nimeni care să își asume acest tip de decor, a decis să-și îndrepte atenția și eforturile către pictori/artiști, cu suficientă dibăcie pentru a duce la bun sfârșit ideea dorită. Totodată stabilirea modelului final era mai degrabă dorința ei de a dezvolta o colaborare în care să se implice și ea la fiecare pas. Și, nu în cele din urma, modelul final trebuia să reflecte un pic și din cine e artistul, nu doar rigid șablonul agreat de comun acord.)
Întâmplarea face că am avut oportunitatea să-mi exprim anterior creativitatea în culoare și non-culoare, pe diferite suprafețe de dimensiuni mai mari, printre care și pereți.
I-am răspuns că-mi surâde ideea și că putem discuta mai detaliat pe parcurs.
După o perioadă mai lungă în care am tot fost în conversații, am ajuns să descopăr locația și să discutăm detalii punctuale de la fața locului. Am aflat că anterior camera fusese pictată de către bunica acesteia și că din varii motive, nereușind să fie păstrată pictura originală și-a dorit să revină la spiritul care aparține camerei ca un soi de moștenire.
Am agreat să reprezentăm niște struguri, aceștia fiind un motiv des întâlnit pe porți, în zona respectivă. Provocarea cea mare urma să fiu la înălțime, de peste 3m, utilizând 2 scări, așa cum pictura necesita să fie realizată aproape de tavan, continuu pe 3 pereți și câte 2 struguri deasupra a 2 geamuri, pe un al 4-lea perete.
Septembrie cald al aceluiași an. Am luat măsurătorile, am ajuns la un comun acord privind o primă variantă a strugurilor și unghiului de reprezentare, precum și stâlpii. Ulterior, am definit un șablon final pentru frunze și bobițe, și m-am pus pe treabă.
S-au scurs săptămâni în care sâmbetele mi le petreceam în casa străbunicilor ei. Acolo timpul părea că se oprește în loc, definit de tihnă, dedicându-mă la fiecare detaliu, accentuând unde era cazul lumina și umbrele, precum și nuanțele pe alocuri mai reci, asociind cu senzația temperaturilor mai reci din sat, din cauza unor zone mai deluroase și înconjurate de păduri.
Sfârșitul lui iulie, curent, într-un sat din județul Cluj.
Există într-o casă care continuă să-și primească stăpânii cu dăinuire, o cameră pictată de mine cu struguri, cu bobițe dulci și coapte care răspândește o bucurie pentru doamna S., pentru care renovarea nu însemnă schimbarea totală, ci păstrarea spiritului acesteia. Și dacă bunica ei a avut răbdarea și puterea de a picta pereții, pentru ea era un lucru mic să păstreze o pictură asemănătoare.
Și uite cum alți ochii care vor călca pragul acelei case, vor duce povestea mai departe. În această generație, și altele care vor urma, cu alți ochi, dar probabil cu aceeași bucurie.